O primavară nevăzută de oameni - pe spatele oglinzii un prun înflorit.
Matsuo Bashō (1644 – 1694)
În gândul colectiv, Japonia e fragilă - floare de prun căzută pe lama unei săbii. Arta, scriitura, spiritul Japoniei au nuanţe subtile de negăsit altundeva.
Vă chemăm să intrăm în primăvară cu paşi uşori, înfăşuraţi foşnitor în yukata şi rotind conturul unei ceşti de macha.

Duminică, 28 februarie, de la ora 17, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall, Grupul de Japoneză din Timişoara vă invită la o după-masă niponă.

Tomoko Kondo, coordonatoarea grupului, va susţine un mini-recital de koto, un instrument muzical tradiţional din Japonia, după care veţi fi poftiţi (oarecum sfios), să vă încercaţi chiar voi talentul la improvizaţie pe koto.

Cu generozitate, membrii Grupului de Japoneză vă vor oferi ceşti de ceai verde, preparat tradiţional, prăjiturele nacha şi, pentru doritori, vor scrie numele fiecăruia în caractere japoneze.


sursa:

Anca POL

PR Cărtureşti