În şcoli (ryu) se studia cu săbii din lemn dur, bokken, forme precise şi rigide, kata, de atac, de blocaj şi ripostă. Către mijlocul secolului al XVIII-lea utilizarea shinaiului şi protecţiilor orientează practica către o expresie mai liberă şi mai aproape de luptă-kendo.

Faţă de decadenţa spirituală şi materială care i-a afectat pe războinici, bushi, elementul moral şi spiritual devine preponderent în codul de viaţă, Bushido, Calea Războinicului. În prima jumătate a secolului la XIX-lea practica kendo-lui în dojo-uri cunoaşte o creştere în popularitate, nu numai de către bushi, dar şi pentru oamenii obişnuiţi care au putut avea acces.
Cu presiunea sistemului unde războinicii erau pătura socială cea mai puternică şi interdicţia de-a purta săbiile, dojo-urile de ken jutsu au dispărut aproape complet în aproximativ zece ani.
Vechile valori ale Bushido-ului au găsit în mod natural locul în armată, poliţie, în educaţia copiilor. Acesta a fost începutul kendo-ului actual.

În 1879, forţa metropolitană de Poliţie din TOKYO a creat un curs de kendo adresat poliţiştilor.
În 1911, gekken (kendo) şi judo au fost incluse ca materii obligatorii în programele şcolilor medii.
În 1912, un comitet din care făceau parte cei mai valoroşi maeştri, ale celor mai renumite şcoli din toată Japonia au elaborat kata-urile de kendo, TEIKOKU KENDO NO KATA.
În acelaşi an, a fost creat la Kyoto, prima mare şcoală de experţi în arte marţiale, DAI NIHON BUDOKUKAI BUJUTSU SENMON GAKKO.

În 1917, munca asupra kata-urilor a fost reluată şi finalizată.
Prin urmare kendo a avut o evoluţie ascendentă, cu crearea diferitelor ligi şi manifestări.
În anii ’30 kendo devine suportul pe care se mulează ultranaţionalismul şi militarismul care era în ascensiune.
În 1939, kendo a fost înscris în programa de activităţi fizice pentru elevii din ultimul an din şcolile primare.
Din 1941 până în 1945, Japonia, prinsă în războiul din Pacific, a lăsat studiul pentru practică. După capitulare, forţele de ocupaţie au interzis practicarea kendo-ului.

Din 1949 până în 1952 o formă îndulcită de kendo la occidentali, competiţia de shinai, Shinai Kyogi, a fost autorizată. Kendo se practica pe ascuns.
În 1952, în urma evoluţiei raportului dintre ocupanţi şi ocupaţi, instituit de războiul din Coreea, practica kendo-ului a fost din nou autorizată.

Crearea Federaţiei Japoneze de Kendo (Z. N. K. R.).
1962 coincide cu reevaluarea programelor pentru colegii şi licee, care a fost începutul ascensiunii kendo-ului şi perioada acordată prioritar competiţiilor.

În 1964, cu ocazia Jocurilor Olimpice, a fost construit la TOKYO marele centru BUDOKAN.
În 1967, are loc primul turneu internaţional la TOKYO.
În 1970, se desfasoară primul Campionat Mondial la TOKYO şi OSAKA. Se infiinteaza Federaţia Internaţionala de Kendo (I. K. F.).
De atunci, campionatele mondiale au loc odată la trei ani, schimbând prin alternanţă zona, Asia-America-Europa.