sabie-venetianaCine mai ştie astăzi cum arată un iatagan sau cum era el folosit? Dar o spadă, un paloş sau un buzdugan? Dar de „shamshir”  aţi auzit, sau de o sabie „tesak”? Aceste arme albe şi multe altele vor fi prezentate în premieră în cadrul expoziţiei „Pe viaţă şi pe moarte”, organizată de Muzeul Banatului Timişoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi a Muzeului de Artă.

Armele fac parte din colecţia Muzeului şi aproape fiecare dintre ele are o poveste.

Vor fi prezentate piese unice, cum ar fi sabia principelui transilvănean Gheorghe Racoczy sau un paloş de călău, folosit în execuţii, în secolul al XVII-lea.

Vizitatorii vor putea vedea şi săbii orientale cum ar fi katana sau tant, arme africane şi multe altele. Nu vor lipsi nici săbiile folosite de austrieci în timpul apărării oraşului Timişoara sau iataganele otomane aduse ca pradă de război.

„Colecţia de arme a Muzeului Banatului este una deosebită, dar în acest moment, din cauza lucrărilor de renovare, este păstrată  în depozitele noastre. Vrem să arătăm publicului larg aceste exponate, toate autentice şi care au fost folosite de-a lungul timpului în diferite războaie”, a arătat directorul Muzeului Banatului, Dan Leopold Ciobotaru.

Expoziţia va avea loc la Muzeul de Artă din Timişoara între 29 ianuarie şi 21 februarie.

Pe tot parcursul acestei perioade, în fiecare sfârşit de săptămână  vor avea loc demonstraţii de scrimă la Palatul Baroc. Acestea vor fi organizate de Clubul Sportiv Universitatea Politehnică  Timişoara, Secţia de Scrimă. Elevii antrenaţi de Livius Buzan sunt componenţi ai Lotului Naţional şi au obţinut numeroase premii pe plan intern şi internaţional. În plus, muzeograful Muzeului Banatului, organizatorul acestei expoziţii, Zoran Marcov, va explica exact cum erau folosite armele în acele vremuri.

sursa: Muzeul Banatului